doamna directoare

Cine e ultimul, să nu mă bag în faţă, că aşa e civilizat? Dumneavoastră sunteţi, bine, atunci să ştiu, sunt după dumneavoastră. Aţi întrebat înăuntru, Doamna Directoare e venită? Da, e venită? Bine, dacă a zis să aşteptăm, aşteptăm, ce să facem. O fi ocupată. Vreţi să vă zic un banc, să treacă mai uşor timpul. În Italia, era întrunirea generală a mafioţilor din toată lumea. Dă telefon mafiotul român, să-i zicem Gheorghe, să se înscrie şi el la întrunire. Aveţi două mercedesuri, o vilă cu 3 etaje şi un lanţ gros de aur la gât? Gheorghe zice n-am şi se duce furios acasă. Nevastă, pune mâna şi vinde un avion şi cumpără două mercedesuri, dărâmă 2 etaje de la vila cu 5 etaje de la munte şi prinde câinele şi dă-mi lanţul lui, că nu mă primesc ăştia printre mafioţi. Dumneavoastră de ce nu râdeţi, nu v-a plăcut? A, îl ştiaţi, Păi dacă-l ştiaţi, ziceţi şi dumneavoastră unul. Cum să nu le ţineţi minte? Asta înseamnă că nu aveţi memorie bună, trebuie să v-o antrenaţi. Memoria şi de scurtă, şi de lungă durată sunt foarte importante. Dar până la cât e programul la doamna directoare? Până la 3? Aha. E două jumate, mai e puţin. Dar secretara care este? Cea tânără, brunetă şi strident machiată. Vedeţi cum fac, repet ce-mi spuneţi dumneavoastră, ca să ţin minte, să-mi întipăresc informaţiile. Dar Doamna Directoare ştiţi cum arată? O femeie plinuţă şi cu toane. Ah, păi să sperăm că azi e bine dispusă. Aţi văzut, a intrat în faţă! Cică vrea să pună o întrebare şi stă deja de 5 minute. Vedeţi, e vina mea, trebuia să zic că am şi eu o întrebare şi să intru. Eu nu aş fi intrat în faţă, vă dădeam voie dumneavoastră prima, că aşa e civilizat. Vedeţi, nu mai există niciun fel de respect. Cine are tupeu, e în faţă, aşa e acum. Şi acum ce facem, mai aşteptăm aici sau mai bine intrăm şi noi? Eu zic să intrăm, altfel se face ora închiderii şi rămânem pe din afară. Vreţi să vă mai zic un banc? Nu, nu mai vreţi? Haideţi totuşi, să vă zic, ne mai descreţim frunţile. Era un evreu, un american şi un arab. Îl ştiţi? Nu? Americanul se laudă că e aşa de bogat că poate să cumpere turnul Eiffel, arabul se laudă că e aşa de bogat că poate să cumpere IBM-ul. Evreul se ridică furios în picioare şi strigă nu vând nimic. A, îl ştiaţi şi pe ăsta? Gata, nu vă mai zic bancuri. Oricum, mai sunt 5 minute până la ora 3.

înfeliat

Bucureştiul e şmecher town, nu mi-a plăcut aici. Restul ţării nu e aşa, doar aici e haos, bani mulţi, şmecher mulţi. Româna mea e varză. Am venit aici prima dată în august 1989, doar cu puţin înainte de revoluţie şi am văzut cum era atunci şi cum e acum. S-a schimbat, evoluează, dar prea încet, românii sunt leneşi. Cine n-a văzut România înainte şi după revoluţie, nu vede schimbarea asta, eu ma văzut-o şi ştiu. De aceea îmi place aici, că oamenii, aşa comunişti cum sunt, încearcă să facă altfel decât au fost învăţaţi. Păcat că toată politica e murdară. De un singur politician în place, Traian, e direct, verde-n faţă. E smart people. Multe creiere bune aici, smart people, e raiul pentru firmele de dezvoltat software. Asta e însă pentru străini, profit repede şi mare, pentru România, salvarea ei, e agricultura, dar românii nu vor să facă agricultură. Nimeni nu vrea să fie ţăran. Străinii vin la români pentru agricultură, la ţară. Dar toţi românii vor acum la oraş. Satele doar moşi şi babe, tinerii vând pământul şi plecat la oraş. Dar în oraşe nu încap toţi românii, peste 10 ani or să vrea casă la ţară, cu pământ, cu aer curat, spaţiu. Şi atunci de unde crezi c-or să cumpere toţi pământ la ţară? De la mine! Asta e investiţie. Păi cum altfel? La vârsta mea trebuie să stau şi să mă bucur de viaţă. Am 54 de ani, sunt în a 3-a felie de viată. Eu am spus aşa, viaţa are 3 felii mari, prima de la 0 la 25, când înveţi şi devii valoros, să ai cu ce să te vinzi, de la 25 la 50 e felia în care dai roadele, căsătorie, faci copii, îi creşti şi te vinzi cât de scump poţi. Si la urmă, ultima felie, de la 50 la 75, că după 75, nu mai faci nimic că te pişi pe tine, e felia în care poţi, în sfârşit, să te bucuri de viaţă, să iei spuma, ce-a fost mai bun şi să enjoy life, if you know what I mean. Uite, eu acum, în fiecare dimineaţă îmi beau cafeaua pe malul mării. E frumos aşa, dar dacă-ţi bei cafeaua la malul mării în fiecare dimineaţă ajungi să te plictiseşti şi de ce e frumos. Trebuie să schimbi. O vreme schimbam mereu, eram liber, mergeam la mare, la munte, la ora 3 dimineaţa mă suna un prieten să mergem, şi gata, mergeam. Cluburi, femei frumoase, distracţie. Dar m-am săturat şi de asta, acum vreau o relaţie liniştită, cu respect şi încredere, fără crize de gelozie, fără înşelat, fără câţi bani am. Nu-s materialist, uită-te la mine, haine normale, n-am ceas de aur, nu-s Gigi, dar cât aveam era destul să am o viaţă frumoasă, să petrec şi să fac ce vreau, când vreau. Eram single, aveam voie, nu? Oricum, aici relaţiile femeie bărbat sunt ciudate. Eu eram învăţat că dacă te căsătoreşti, gata, se închide cercul, ai ales şi mergi într-o direcţie. La români e tare bizar, se căsătoresc sau au o relaţie, dar lasă cercul deschis, se uită în continuare pe lângă, poate găsesc ceva mai bun. Ceva mai bun nu mai există când ai promis deja că eşti şi ai cel mai bun. Poţi să divorţezi, nu, când cel mai bun nu mai e cel mai bun? Dar nu, aici toţi sunt cu ochii după ceva mai bun tot timpul, chiar şi atunci când au spus că au găsit cel mai bun. Nu-i ciudat? Pentru mine este. Şi femeile, geloase şi materialiste. De aceea mi-a plăcut de Corina, avea un suflet bun, era o femeie deosebită. Ne-am despărţit după 3 ani. Eu am decis să ne despărţim, deşi, ţi-am spus, era o femeie minunată. Dar vezi tu, eram în felii diferite, ea avea 30 de ani, voia copii, eu aveam 50, deja terminasem cu asta. Şi i-am spus din start, a fost de acord, dar s-a gândit c-o să mă schimbe ea. Totul a fost bine până când, într-o zi, eram în avion, ne plăcea să călătorim mult, nişte copii mici au început să urle. Eu am spus întotdeauna că nu există copii răi, ci doar părinţi care nu ştiu să-i educe. Urlau copii ăia şi era aşa de enervanţi, i-am spus atunci că-s bucuros că nu mai trebuie să trec prin asta şi ştii ce mi-a zis? Atunci a greşit ea. Mi-a spus there is no escape. În momentul ăla mi s-a urcat sângele la creier, ba e scăpare, i-am spus, şi i-am demonstrat-o. În acel moment ne-am despărţit. Nu trebuia să mă confrunte, m-am simţit prins, captiv şi am fugit. De fapt, astea-s scuze. Cred că n-o iubeam, a fost, cred, doar second choice pentru mine. Dacă e iubire, nu contează în ce felie de viaţă eşti, nu-ţi pasă că vrea copii, îi faci şi de ai 70 de ani, dacă o iubeşti, vrei să fii cu ea oricum. Cum a fost cu Roxana, nu mi-a păsat, deşi ea avea 22 de ani, ea a fost înainte de Corina. De ea m-am despărţit pentru că a vrut ea. Da, m-a lăsat, am suferit. Şi acum mă mai gândesc la ea, ne mai vedem, dar tot nu vrea să mai fim împreună. Tot din cauza vârstei, mi-a spus, dar cred că de data asta eu eram second choice pentru ea. Am iubit-o, a fost a doua mea dragoste adevărată, după soţia mea. Dar n-a mai vrut ea. Nu regret nimic. Doar că n-am avut o fetiţă, o făceam cu Roxana, dacă ar fi vrut. Dar asta nu poţi să comanzi, ca  un cocktail la bar. 

Parolat: din lumea celor care nu cuvântă

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

Parolă:

ultima picatura

Un singur ochi mai ramasese deschis, rotund si mare, prins intre doua sabii. Privea fix spre ultima femeie care aducea ultima cupa de broz, stransa in mana inegrita de asteptare, cu unghiile rosii. Rosii de la rubinii cazuti din increstatura bronzului, rosii de la sarutul trimis in lume de buzele ei manjite de viata rosie si de dor. Ascuns in cutia magica, privi ingrozit, cu ultimul ochi ramas nestrapuns, spre ultima picatura ce sta sa agatata de buza cupei si se ruga ca ea sa-l prinda in palma stanga, intinsa cu grija sub cupa. Crezuse ca era in siguranta, crezuse-n cuvantul celui cu scufia in doua colturi, ca o luna curba lipita pe frunte. Vrei sa vezi cum e de cealalta parte a magiei, il intrebase saltimbancul de acolo de sus, de pe cataligele noduroase cu care pasea peste liniile de inalta tensiune. Hai, intra inauntru, e o scamatorie, o sa-ti placa, sabiile sunt boante, cutia e masluita, n-o sa ti se clinteasca nici un fir de par. I-a spus adevarul. Cu cele sapte sabii infipte adanc in mana dreapta, in palma dreapta, in piciorul stang, in inima stanga, in obrazul drept, in obrazul stang si-n gat, in singurul gat pe care-l avea, nici un fir de par nu i se clintise. Era din nou maroniu si chel, ca atunci cand se nascuse si privea cu singurul ochi ramas spre ultima picatura agatata de buza cupei si astepta sa vada daca ultima femeie avea sa-l prinda in palma.

ceai, sa fie de cald

Tu ai sa iti imbraci rochia verde, de lana groasa, ai sa-ti inchei butonii aurii pana in gat si-o sa ti se faca din nou cald. Si-ai sa crezi ca ti-e cald pentru ca tocmai ai baut ceaiul fierbinte, servit fix la ora 5, de vecina care are doua pisici pe care le perie dimineata si seara si care iti bocaneste la usa in fiecare zi sa te intrebe daca nu ai nevoie de ceva de la supermarket si ca sa te invite la ceai. Tu n-ai avea nevoie niciodata de ceva de la supermarket, pentru ca deja ti-ai fi umplut camara cu vizitele regulate pe care le-ai face singura, exact ca o excursie pe cealalta lume de unde poti sa-ti alegi din raft pacatele pe care vrei sa le savarsesti. Si pentru c-o refuzi de fiecare data,  vrei sa-ti pastrezi excursiile la supermarket doar pentru tine, din cand in cand, in fiecare a 2-a joi a lunii, vei accepta, compensator, invitatia la ceai. In case ei miroase a folie de plastic, din cea cu care-ti acoperi obrajii noaptea, sa nu se auda cand plangi. Ti-ai bea ceiul de iasomie asezata regulamentar intre cele doua pisici pieptanate si i-ai spune vecinii ca s-a anuntat o iarna grea. Ea te-ar privi ingaduitor, stiind ca esti noua pe aici si mai ai de invatat ca iernile grele si verile fierbinti au fost interzise pe strada asta. Si-ai crede ca ti-e cald pentru ca tocmai ai baut un ceai fierbinte. Iar animalul rozator, sub rochia ta verde incheiata pana la gat, ar continua sa-si sape galerie prin oase, infrigurat, incalzindu-te si facandu-te sa zambesti amabil si sa mai ceri o cana sa-ti fie de cald.

17 Decembrie

E atat de liniste si frumos aici. Oamenii te privesc cu ochi rotunzi si senini, fara ca umbra norului sa le tulbure irisul. Iti zambesc politicos cand iti deschid usa la magazin si te intreaba intotdeauna cand te vad, chiar daca te vad si de zece ori pe zi, ce mai faci. Tu ai sa le raspunzi ca faci bine, intotdeauna ai sa le raspunzi, ca esti politicoasa si n-ai sti sa te eschivezi. Si intotdeauna vei spune ca faci bine, nu pentru ca nu ai avea imaginatie sa dai alt raspuns, ci pentru ca stii ca nu te-ar auzi decat plopii de deasupra voastra, care au uitat sa creasca de uimire, privind la lumea asta perfecta. In care toti se trezesc de dimineata, cand le suna ceasul, neaparat, fara abatere, isi iau micul dejun cititind ultimele stiri din ziarul impaturit frumos pe masa. Stau apoi o ora in trafic, asteptand sa ajunga la munca cea de 8 ore, batute pe muchie, nici mai mult, nici mai putin, ca atata esti platit. O lume in care toti se grabesc seara sa ajunga  din nou acasa acasa, la canapeaua si telecomanda lor cea de toate zilele, sa ia cina linistiti, ascultand, cum altfel decat amabil, la ce le povesteste consoarta. Apoi s-ar gandi c-au spus la stiri c-o sa ninga si ca trebuie sa-si puna cauciucurile de iarna. Si sa cumpere un brad pentru ca in fiecare an, exact pe 17 Decembrie, trebuie sa il impodobeasca. Mereu la fel, mereu in acelasi loc. Miros de brad si rasete inghetate, agatate frumos de crengi, printre globurile cu sclipici, la fel de vesele ca gandurile tale. E atat de frumos si liniste aici, incat te gandesti ca toti au murit si au uitat sa-ti spuna. Sau asteapta sa-ti dai seama singur si atunci sa mori si tu si sa traiesti in pace.

Campul cu maci

remember, remember

Inchise usa de metal care gemu cu zgomot in spatele ei. Era o noapte rece si umeda, fara stele. Facu doi pasi grabiti si se apropie de felinarul care arunca o lumina palida in jur, ca o plasa alba ce prindea in ea doar cateva pietre de pavaj, si-ncerca sa descifreze acele ceasornicului minuscul de dama, a carui curea metalica i se lipea rece, neplacut de incheietura. Aproape noua, trecuse cu mult de ora admisa pentru cadrele medii, daca era prinsa s-a terminat, la a treia abatere trebuia sa plateasca. Isi infasura mai bine haina subtire in jurul trupului si stranse inciudata cordonul, regretand ca nu-si luase paltonul negru, care-ar fi ajutat-o sa se ascunda mai bine in intunericul noptii. Se indeparta de lumina bolnavicioasa a felinarului se se furisa in umbra zidurilor vechi, ascultand atenta. Urletul sirenei se casca mare undeva in spatele ei, facand-o sa se ghemuiasca la pamant, insa dupa cateva secunde isi pierdu forta si treptat se stinse intr-un ecou trist. Nu era pentru ea, n-o dibuisera. Se ridica si pasi grabita, pe langa pereti, ferindu-se de luminile strazii si incarcand sa nu faca nici un zgomot. Mai avea doar doua alei de strabatut, terenul de joaca parasit si avea sa ajunga. Ii promisese bietului batran Yog ca-n seara aia va veni sa-l asiste la Adormire. Nu-i era frica, i-a spus, se pregatise din timp pentru asta, isi alesese cu grija visul in care voia sa dispara, dar inainte sa plece voia sa mai priveasca in ochii unui om, nu voia sa-si inchida pleoapele peste imaginea monitorului rece care-i numara minutele pana la ultima iesire. Insa spectacolul durase mai mult decat era prevazut, venisera cadrele superioare de la Poarta II si i-a facut sa joace doua piese in loc de una. La urma le-au oferit vehicolul de serviciu, sa-i duca pe toti acasa insa ea s-a furisat prin spate, stiind ca are doar 450 de metri pana la casa batranului Yog. Pe batran il cunoscuse cu un an in urma, in timpul inspectiei cadrelor superioare, venite sa-i inspecteze arealul. Se incadrase atunci in termenii prescrisi cu o singura exceptie, muscata rosie pe care nu se indurase s-o arunce. Incalcase codul culorilor, avea voie sa foloseasca doar alb si negru cu intermediarii, si atunci batranul Yog se facu ca nu vede si nu-i luase din puncte, ar fi fost cumplit pentru ea s-o degradeze la cadrele inferioare, n-ar mai fi avut dreptul nici macar parul blond si ochii albastri sa si-i poarte. Batranul a privit-o c-un soi de nostalgie bizara, de parca ar fi cunoscut-o de undeva, si de atunci o vizita in fiecare zi, fix la ora 7, inainte sa plece spre casa. Ii aducea flori adevarate, din cele cu frunze verzi si petale catifelate, pe care le imbratisa fericita, facandu-l pe batranul Yog sa zambeasca cu ochii in lacrimi. In arealul teatrului, frecventat de cadrele superioare, culorile erau permise. Nepermisa era insa apropierea lor, si ea, si batranul Yog, primisera avertizari in cateva randuri sa renunte la stabilirea unei comunicari dincolo de Amendamentul I, care interzicea dialogul intre subiecti de cadre diferite. In cele din urma batranul Yog a fost chemat la Comisie si-a fost degradat la cadre medii. N-a putut sa indure insa sentinta si-a depus cerere pentru Adormire.  Aveau dreptul oricand s-o ceara, singura lor libertate adevarata. Trebuie sa fie greu pentru cei nascuti in cadrele superioare sa se adapteze unor cadre de dedesubt, gandi compatimitoare fata. Ea era obisnuita, se nascuse in cadrele medii si singura ei grija era sa nu fie degradata in cadrele inferioare, cel putin nu acum cat era inca tanara si colorata, la batranete n-avea nimic impotriva. De asta nici nu-l intelegea pe batranul Yog de ce a dorit sa Adoarma, ce-i mai trebuiau lui culorile, asa batran? Fu intrerupta din ganduri de-o patrula a Spadelor.
- Stai! Prezentati codul!
Fata incremeni. Nu avea codul, normal ca nu-l avea, codul era doar pentru cadrele superioare. Se lipi de perete ingrozita. Or sa ma degradeze!
- Codul, repeta unul din barbati.
- Nu, nu-l am, ingana fata.
Trei dintre ei ridicara armele si-o inconjurara. Al patrulea scoase Incifratorul si-o identifica.
- Stati, nu, nu ma dati la cadrele inferioare. Cer Adormirea!
- Adormirea a fost aprobata, auzi vocea neutra rasunand din Incifrator.
- Acum, continua fata si arata spre arealul batranului Yog. Acolo!
Patrula o insoti pana in fata usii. Se aseza pe platforma, langa batranul Yog si-si alese visul. Un camp plin de maci. Din capatul celalalt batranul Yog ii facea semne cu mana.