Explozii solare

Am dormit ieri in casa unui barbat necasatorit. Nu ma mai mira demult practicalitatea caselor barbatilor celibatari, cu un domestic atat de diferit de al meu. Sunt case aranjate dupa un gust, atunci cand exista, axat pe practicalitati, eludand podoabele, culorile, moliciunile. Iar atunci cand exista podoabe, sunt minimale si masculine. Cum altfel?

Mie casele holteilor imi par reci. Cea mai importanta grija pe care am remarcat-o la toti este patul, sa fie unul incapator si comfortabil, cel mai adesea king size. La care se adauga, facultativ, atentia pentru electronice, boxe imense, surround system, tv plat si cat mai mare, computer performant. In rest mobile simple, lemn masiv, covoare tot simple sau absente, tapiterii mohorate, bibioteci serioase, lumini severe, storuri office-style. Intr-o asemenea casa simt ca m-as usca. Poate si pentru ca locuiesc intr-un loc aflat la cealalta extrema, debordand de o feminitate intoxicanta. Loc care place barbatilor, cand sunt in vizita, dar in care probabil s-ar sufoca daca ar trebui sa ramana mai mult.

Vizuina mea eu una inghesuita, fara eleganta, intesata de nimicuri femeiesti si kitschuri. Si mi-i tare draga. E “acasa”. Covoare viu colorate, acoperind cea mai mare parte a podelelor, perdele inflorate si usoare, draperii de catifea, pat inundat de perne, fotolii comfortabile acoperite de pleduri cu ciucuri, canapea invadata de puisori moi si comici (sunt acele pernute mici, mai mult decorative), oglinzi, lumanarele parfumate, mese, masute acoperite cu broderii, dulapuri, dulapioare, sertare, sertarase in care sa-mi incapa toate prostiutele inutile, rafturi, policioare, pereti decorati cu desene facute de mine (mazgalituri foarte tipator colorate, dar care mie-mi plac pentru ca ador culorile) sau cu reproduceri ieftine dupa Monet, scaune ingramadite, care mai mult impiedica si care, de cele mai multe ori, sunt deja ocupate de haine aruncate in dezordine, reviste glossy aruncate pe jos, canite de cafea ratacite pe colturi de mobila. O aglomerare asfixianta pentru un strain, dar atat de calda mie.

Obisnuita cu un mediu plin de zorzoane, cu atat mai mult casa somnului meu de ieri mi s-a parut de o raceala de ospiciu, dincolo de raceala medie pe care o intanesc in casele barbatilor necasatoriti. O casa mare si goala, mirosind a iarna, in care rasuna vocea. Peretii toti varuiti in alb orbitor, podelele din lemn, dezgolite. In dormitor era doar un pat, alb si el, asezat in mijlocul camerei, iar pe perete sta agatat fancy un televizor imens. Atat. Ramasesem prostita in prag uitandu-ma dupa un scaun, o bucata de scaun, un lemn, o piatra, orice, unde sa-mi pot lasa lucrusoarele. Nimic. In camera de lucru era un computer, asezat pe un birou foarte ordonat, si un dulap imens, alb, ocupand un intreg perete, de sus pana jos. Bucataria curata luna, cu toate utilitatile, ca de obicei, sa nu se oboseasca craii spaland la vase. Un alt dormitor, mai mic, tras la indigo dupa primul. Holul larg, incapator, ar fi putut aseza un fotoliu si-o masuta. Insa nu, era gol si alb. Living-ul imens, gol si alb si el, fireste. Ferestre uriase, indiscrete, incadrate de draperii albe, fara perdele. O masa si scaune albe, corpuri de iluminat albe. De-a lungul unui perete era un dulap scund si lung, alb si el, fara macar o vaza, o floare, un tic-tac, care sa-i tulbure pustia imaculata. Electronicele erau prezente desigur, boxe inalte in colturi si iarasi un televizor imens, tronand in fata unei canapele rosii si incomode, asezata drept in mijloc, singura pata de culoare in casa aia. Si cam atat. Alb glacial, arid, searbad. Prea mult alb.

Atat de mult, incat mi-a dat o stare de neliniste. Am dormit rau, framantandu-ma in perne si transpirand sub plapuma usoara. Spre dimineata mi se facuse frig si frica de intunericul laptos, ca de spital de nebuni. Un soi de panica muta mi s-a furisat in oase. Urmaream febril bataile ceasului, asteptand sa se lumineze afara, fiindu-mi dor, tot mai dor, de casa mea ingramadita si de patul meu pufos. Cand s-a crapat de ziua am fugit in dus, m-am imbracat iute si-am plecat.

Home sweet home is not just a saying! Demult nu mi s-a parut mai primitoare si mai calda casa mea ticsita haotic si doldora de culori.