Explozii solare

Cum bazele personalitatii noastre sunt puse in copilarie, mi-e usor sa gasesc explicatia pentru care ma opresc paralizata cand e vorba sa aleg intre 2-3-4-9-1000 de variante. Am avut o mama autoritara (a nu se intelege ca o invinovatesc) care mi-a dictat intodeauna ce rochite, ciorapi, pantofiori sa port, ce tunsoare sa am, ce funde sa-mi agat in par. Ca plantuta in crestere, n-am ales niciodata cata umbra si cat soare sa primesc, ci mi-au fost toate pre-alese si puse in fata. Incat am avut o singura varianta intotdeauna. Singurul domeniu unde am ales eu au fost cartile. Atat. Si poate tocmai acolo as fi avut nevoie de ceva indrumare. Insa despre ele nimeni nu mi-a spus nimic si-am orbecait singura dupa ele, intuitiv si facand multe greseli. In liceu imi invidiam colegii care aveau parinti profesori sau aveau frati mai mari si capatasera o alta orientare in literatura.

Nefiind antrenata sa fac alegeri, m-am trezit ca invalida in fata deciziilor importante. Si atunci, din necesitate, mi-am dezvoltat un sistem de avarie: sa aman luarea deciziilor pana in ultima clipa. Iar in ultimul minut posibil, cu zidul in fata, sfaraind sub presiune, trebuie sa fac stanga sau dreapta. Atunci aproape ca nu mai conteaza ce am ales dupa ce le-am cantarit atat, pentru ca nu mai e timp de intrebari. Aman luarea deciziilor asteptand sa apara noi elemente exterioare care sa incline balanta intr-o directie sau alta. Elemente care intr-un fel tin locul mamei din copilarie ce-mi indica “asta”. Uneori apar si atunci mi-e usor, insa de cele mai multe ori nu apar mari revelatii care sa-mi spuna incotro. Si atunci plojez in criza de timp, singura care mai rezolva ceva. Iar lucrurile se complica si mai mult atunci cand e loc de intors, cand ma pot razgandi. Desi pare un lucru bun la prima vedere, pentru mine e un chin. Pentru ca evident ca ma voi razgandi, voi schimba decizia si ma voi ciocni ca o minge de biliard de o margine sau alta a mesei, fara sa pot hotara in care gaura sa intru definitiv. Si am spre ilustrare o intamplare recenta, din fericire fara urmari nefaste, daca nu socotesc pierderea de vreme.

S-ar putea intitula:

Cum (nu) isi cumpara o femeie IT-dummy un laptop

Ziua 1

Fac mai intai 0 vizita la magazinul cu electronice, sa vad ce au in stoc. Ma plimb printre cele vreo 20 de modele afisate, le incerc tastele, le ridic in mana sa vad cat sunt de usoare, ma uit la preturi, la specificatii (desi nu cunosteam decat notiunile de memorie si hard-disk), compar in gand. Plecasem de acasa cu ideea sa-mi iau ceva nepretentios, ieftin, de care sa ma folosesc acasa pentru nevoi curente si nesofisticate. Vazusem ca aveau un Packard Bell pe la pretul asta. Insa din prima clipa am fost atrasa ca un magnet de un Sony Vaio CR. Un laptop usor si simplu, cu tastatura asemanatoare cu cea de la Mac (intr-un fel, Sony parca-i imita putin cu modelul asta). Cel expus era roz, clar leptop de dama. Insa aveau si alte culori, alb, negru, indigo, rosu. Rosu! Costa mult, de vreo trei ori mai mult decat imi pusesem in cap sa cheltui. M-am mai invartit prin jurul lui apoi am agatat un nene de la raion, am sa-l denumesc IT-guy, sa imi povesteasca despre laptopuri. Am interactionat bine cu el, foarte incantat sa imi explice, cred ca-i placea sa se auda vorbind. sS cum daduse peste cineva care chiar avea cunostinte zero in domeniu, se putea da virtuoz la paralele computerului. Scrofulos la datorie. Oricum, m-a ajutat sa discut cu el. Si asa am aflat ca Packard Bell sunt cele mai proaste, Acer e cel mai bun la calitate/pret, Toshiba si Sony sunt marci excelente, cu Sony cap de afis. Iar intre Acer si Toshiba se strecoara FujitsuSiemens si HP. Dupa ce mi-a povestit cat de performat era acel Sony care-mi placuse, l-am intrebat daca are varianta rosie (denumit Sangria de cei de la Sony, cred ca au avut cam mult timp liber de au venit cu un astfel de nume). A cautat “in spate” si n-a gasit iar o comanda lua pana la o luna. Am bagat la cap toate informatiile, mi-am scris pe o hartituta numele celor 3 candidati, un Fujitsu, un Toshiba si Sony-ul trendy, si-am plecat acasa. Seara m-am bagat cu capul in internet sa citesc review-uri despre cele 3 laptopuri. Alesul a fost un Toshiba.

Ziua 2

Cu banii pregatiti m-am dus la magazin. Iarasi vreo jumatate de ora de clampanit in laptopuri, intors pe dos, dibuit gaurile, cantarit in mana, tras de fire, numai n-am muscat din ele. Voiam sa fiu sigura ca fac alegerea buna. Din nou am gravitat semnificativ mai mult timp in jurul lui Sony. Iar Toshiba a picat rapid de pe lista pentru ca nu mi-a feeling-ul iar monitorul se balansa vag la orice miscare. Voiam ceva solid, daca merg cu trasura sa nu i se fluture monitorul in toate partile. Desi ma indoiesc ca am sa merg vreodata in caruta cu laptopul pe brate. Apoi a picat si Fujitsu care avea un monitor intunecat si cu usoare umbre pe margini. Surpriza a fost cand IT-guy, care m-a recunoscut de indata, mi-a dat vestea cea buna. Dupa ce a verificat mai atent, a vazut ca avea in stoc si Vaio Sangria. Minunat, insa l-am refuzat pentru ca citisem in review ca exista o problema de design cu bateria, care nu e bine fixata, are un joc usor, chiar si cand e blocata. Iar cand nu e blocata, pur si simplu se desprinde de computer. Nu mi-a placut ideea sa mi se desprinda bateria. Pana la urma un laptop il luam pentru mobilitate, nu sa-l cocolosesc ca pe un ou sa nu i se desprinda componentele. Insa pentru ca imi pusesem in cap sa plec cu un laptop de acolo, am ales pana la urma un Acer Aspire 5920. L-am platit si atunci mi-am dat seama ca nu stiu sa-l conectez la internet. Voiam sa-mi mentin si desktopul conectat. IT-guy, foarte amabil, mi-a explicat ce inseamna un router si un switch, mi-a recomandat router-ul si apoi m-a lasat sa aleg ce doream sa folosesc. Imi si desenase schema celor doua sisteme si pentru ca router mi s-a parut prea complicat de setat i-am zis sa-mi aduca un switch. Apoi, dupa ce m-am gandit mai bine, renunt la el si-i cer sa-mi aduca un router. Iau uneltele, desenul pretios si ma duc acasa. Instalez Windows pe laptop (asta insemnand de fapt sa dau next-next-next) si intre timp ma pun pe citit ghidul de instalatie a routerului pe diagonala. Prea mult de citit, nu aveam rabdare, asa ca m-am apucat de instalat. Primesc vreo cateva mesaje de eroare de la retea, ca as fi facut niscai actiuni ilegale. Desktopul isi pierduse conexiunea la internet. Evident, laptopul nu-mi prindea nici un wireless. Era seara, n-aveam cum sa-i spun pe baietii de la net. Facusem bot, nu ma puteam juca cu noua achizitie. Inainte sa ma culc am mai incercat o data sa-l setez. Nu mai stiu exact ce am facut, oricum nu prea parea sa semene cu ce era descris in ghid, dar deodata a inceput sa mearga. Si desktopul avea net, si aveam si wireless pentru laptop. Big wow for me! Reusisem. Cred ca asa se simtea si bunica in fata telecomenzii, precum eu cu IT. Am fost mandra de mine. Ma simt legata la maini cand e vorba de computere, mereu trebuie sa strig help pentru orice nimic. Imi pare rau ca nu stiu mai multe si e destul de complicat sa invet singura, neavand nici o baza in domeniu. Aveam internet, laptopul functiona bine, monitorul era clear crystal si placut vederii. M-am jucat putin cu el si m-am culcat multumita.

Ziua 3

Langa noua jucarie, sa vad ce poate face. Desi avea sunet minunat, webcam-ul excelent, tastatura placuta la atingere, touchpad sensibil, butoanele de mouse erau cam zgomotoase. Iar hard-ul huruia cam tare, se incalzea repede si era greu pentru un 15 inch, dupa vreo jumatate de ora de tinut pe genunchi l-am pus pe masa. Am inceput sa ma uit stramb la caramida Acer si sa ma tot gandesc la Sony-ul rosu pe care-l lasasem in urma. Si pe masura ce-l comparam, deveneam tot mai convinsa ca facusem alegerea proasta si ca voiam de fapt un Sony. M-am culcat nemultumita si cu gandul sa-l schimb.

Ziua 4

Dezinstalat programele instalate, impachetat laptop si dus inapoi. I-am explicat amabilului IT-guy (cred ca i-a iesit pe ochi amabilitatea cu mine) ca vreau sa-l schimb si sa platesc diferenta. A fost de acord, s-a dus sa-l aduca pe mult-doritul Vaio Sangria. Mi l-a scos din cutie sa mi-l arate. Intr-adevar, fashionable, mi-a luat ochii. Usor si atat de elegant fata de burtosul, greoiul Acer. Cand a fost sa platesc diferenta constatam, si eu si IT-guy, ca varianta rosie costa cu mult peste pretul afisat pentru cel roz din standuri. Nelamurit si el de inadvertenta, am comparat si se pare ca cel rosu era avea o placa grafica mai buna, cu memorie proprie (nu stiu ce inseamna asta, zic doar cu ce l-a laudat nenea de acolo, cica prinde bine la jocuri; eu nu joc jocuri) si in loc de 160 avea 200 HD. Enfin, am zis ca-l iau. N-aveam insa destui bani sa platesc pentru cel rosu. Mi-a spus ca pot sa-l iau in rate si am optat pentru asta. A inceput sa faca hartiile, dar cand a fost sa-mi treaca datele, am constatat ca nu aveam la mine nici un act. Imposibil sa-l am in seara aia. Cu regret mare l-am lasat acolo si i-am spus ca vin a doua zi sa facem actele. Mi l-a pus deoparte si mi-a spus sa vin, pentru ca-l desigilase deja pentru mine si nu mai putea fi vandut altuiva decat dupa o noua reevaluare. L-am asigurat ca voi veni.

Ziua 5

Am revenit, cu actele dupa mine si bani pe card suficienti scat a pot sa-l platesc. Cand a inceput sa-mi scrie documentele pentru rate, o alta problema a aparut. Nu lucram si nu putea sa-mi dea in rate daca nu aveam serviciu in acel moment. Bine, ca sa pun capat povestii i-am zis ca-l platesc atunci pe loc. Merg la casa dar acolo am alta surpriza. Pe cardul pe care stiam ca sunt bani destui, de fapt nu erau destui. Iarasi nu puteam sa-l iau. Posomorata, am dat sa plec acasa, insa la usa m-am intors. Totusi, initial venisem dupa un laptop ieftin, de ce sa nu imi urmez prima intentie, mi-am spus. Pentru ceva modest aveam bani cash. M-am intors la stand si-am cerut un Packard Bell cu 1G ram si 160 HD. Cand sa-l platesc, mi-am amintit ca citisem la review-uri ca sa nici nu ma gandesc sa pun Vista pe 1G pentru ca-mi crapa. Ma intorc si cer urmatorul Bell, cu 2G de ram pe care in sfarsit il platesc si vin acasa. Instalez Windows, stiam deja procedura, router aveam, a fost gata rapid. N-am dansat decat o seara. Cheap, asta-i cuvantul pentru Packard Bell. Monitor cu un balans neplacut la miscare, touchpad prea mic, vederea verticala de proasta calitate, puteam sa vad bine doar cu monitorul fix intr-un anume unghi, sunetul iarasi prost, webcam nu avea. Pe masura ce-l foloseam, ma infuriam. Acum Acer-ul dus inapoi mi se parea o gura de aer proaspat, intr-adevar gemstone, cum era denumit. Iar faptul ca microfonul transmitea execrabil a pus capac. M-am culcat iarasi nemultumita si in plus foarte furioasa, decisa sa-l duc si pe asta inapoi si sa-mi iau odata Sony-ul care-mi furase mintile din prima clipa.

Ziua 6

Inca o data, procedura de dezinstalare, impachetare si drum la magazin. Mi-a fost rusine sa ma mai duc la IT-guy, speram sa gasesc alt nene cu care sa tratez porblema. Am gasit intr-adevar un altul, insa era doar un angajat nou care habar nu avea ce-i cu el si care m-a indrumat la sef. Si asa aflu ca IT-guy-ul meu era sefu` de raion. Cam intunecat, mi-a acceptat Bell-ul inapoi si mi-a adus din nou un alt Vaio Sangria, sigilat. Inainte sa-l platesc, avand sechela cu microfonul de la Bell, intreb daca are microfon incorporat. M-a privit surprins si apoi s-a dus sa afle. Nu a gasit mentionat in hartii nimic de microfon si atunci mi-a cerut permisiunea sa-l deschisa, sa vada daca este. “Da, vreau sa fiu sigura ca are microfon, ca nu mai vreau sa-l aduc inapoi”, ii raspund convinsa, la ca care el mormaie nemultumit: “Nici nu vi-l mai primim inapoi, deja ati returnat doua, trebuie sa punem si noi o limita”. L-a desfacut, s-a uitat la el dar n-a vazut nici un insemn de microfon pe el. I s-a parut ciudat ca un laptop de noua generatie, cu webcam sa nu aiba microfon. A intrat intr-o baza de date pe internet, a scotocit si pana la urma a gasit specificatiile pe larg unde era descris si acel microfon. Evident. L-am mai intrebat o data, sa ma reasigure si l-am luat sa-l platesc. Din noi probleme la casa. Iarasi cardul parea sa nu raspunda. Imposibil, eram sigura ca sunt bani destui. Las laptopul acolo si fug la banca sa verific. Da, banii erau, dar cardul e blocat pana maine pentru ca am depasit limita maxima de tranzactii pe saptamana asta. Deci iar nu aveam cu ce plati. Ma intorc si explic ca iar nu pot sa-l iau. Omul s-a suparat intr-adevar, il desigilase si pe ala pentru mine. Am revenit acasa pe jumatate descumpanita, pe jumatate dezorientata. Voisem sa ma intorc cu o carte de credit si sa-l platesc, insa m-am oprit. Prea multe piedici, parca “nu a fost sa fie” sa-mi cumpar un laptop, fusese cu prea multe ghinioane si intoarceri calea. La jumatate am contribuit eu, dar jumatate s-au ivit fara aportul meu. Am renuntat la idee pentru moment. Mi-am spus ca-mi voi face cadou de ziua mea un Vaio Sangria. Mai e mult pana atunci, timp destul sa-mi devina astrele favorabile achizitionarii. Sau sa ma decid fara pic de indoiala.

Maine ma duc sa inapoiez si router-ul, acum inutil.