Ea&El: Despartire
Prolog: Oamenii fac uneori lucruri inexplicabile. Nu are rost sa incerci sa-i intelegi. Le fac din necugetare. Sau din nestiinta. Sau din prostie. Sau, cel mai adesea, pentru ca sunt de fapt niste mici ticalosi.
Decor: Nul, bezna in sala. Se aud doar doua voci intr-o convorbire telefonica.
El, pe un ton aspru: Te-am sunat ca sa lamurim odata.
Ea, intrebatoare: Nu inteleg.
El, cu ton final: E vorba de o alta femeie.
Ea, stupefiata: Nu se poate!
El confirma scrut: Ba da, se poate.
Ea, cu o voce sfarsita: Te-ai culcat cu ea?
El, taios: Da.
Ea, soptind: O iubesti?
El, rapid: Nu.
Ea, mai cu forta: Ma mai iubesti?
El, sovaind: Nu stiu. Nu cred…
Ea, speriata: Adica s-a terminat?
El, obosit: Adica s-a terminat.
Ea, rugator: Faci o greseala.
El, tot obosit: Poate.
Ea, plangand: Si eu ce fac?
El, redevenind aspru: Nu stiu. Nu vreau sa stiu.
Ea plange incet.
El, trist: Da, stiu, sunt un om de nimic.
real sau … ? nu de alta, dar văd o paralelă între această însemnare şi o întâmplare (foarte) recentă din viaţa mea.
Si asa s-a mai ingropat o relatie - sa-i fie tarana usoara.
Afaith, real.
Razvane, adevar grait-ai.