Explozii solare

Il stiam din vremea liceului, era cu 2 ani mai mic decat mine si avusesem un mare crash pentru el la acea vreme. N-am indraznit niciodata sa ma apropii de el, eram o timida si-i aruncam priviri sfioase de la distanta, sperand ca odata si odata ma va vedea. Mai mult de atat, dorind sa par mai interesanta, il ocoleam pe cat posibil si ma dizolvam de fiecare data din fata lui ori de cate ori ni se incrucisau caile pe holurile liceului. Si se intampla des sa-l vad ca vine pe coridoarele de albastra amintire in pas viril de baietandru fortand intrarea in masculinitate clocotitoare. Nu stiam ca fugile mele perpetue nu ma ajutau sa ies in evidenta ci dimpotriva, faceau sa nu ajung sa fiu remarcata niciodata. Aveam o tactica perdanta in fata competitoarelor mai inspirate, fete infipte care, c-o indrazneala ce pentru mine friza nebunia, il abordau pentru un foc si apoi intrau in vorba cu el. Era curtat si ravagiile pe care le facea printre fete il maguleau. Ii placea stadiul de holtei si a avut putine si scurte relatii cu fatuci bune, toate numai una si una. Prefera sa-si mentina deschise fronturile de joaca si disponibilitatea valsarilor elegante printre frumusetile liceului.

Eu il urmaream de sus, de la fereastra clasei, de dupa perdele, cand alerga, atat de masculin cum mi se parea pe atunci, dupa minge, pe terenul de sport sau cand isi fuma tigara asezat pe pietroaiele din spatele liceului, ascunzandu-se impreuna cu fratii de viciu de profesorii neintelegatori cu suprema manifestare a emanciparii. N-am avut niciodata curajul sa intru in vorba cu el, il iubeam de la distanta, imi hraneam visele cu imaginea lui cu care ma consideram norocoasa ca puteam sa ma infrupt in fiecare zi. De aceea a fost o drama pentru mine cand, terminand liceul, a trebui sa plec la facultate si sa-mi las zburatorul zilelor si noptilor mele liceene neurmarit de lumina credincioasa a ochilor iubitei nestiute. Zilele, saptamanile, anii au trecut peste mine si-au asezat un voal desuet peste obsesia mea din liceu, distantele si intelepciunea pe care credem ca ne-o aduce timpul, ma faceau sa-mi amintesc cu-un zambet zeflemitor de vremurile in care priveam si oftam, fara sa ating, fara sa gust.

L-am revazut de cateva ori dupa aceea, la distante de ani, si de fiecare data am fost luata pe nepregatite de strangerea de inima pe care-o credeam rezervata doar trecutului. Uitam ca trecutul isi trage seva din prezent, ca un copac cu radacinile invers, ce a inflorit cu ramuri multe si bogate acolo, candva, demult, iar acum se reacopera de flori de fiecare data cand varsam apa amintirilor peste el. Dar erau scurte si saracacioase in iluzii reintalnairile, incat nu aveau forta sa ma deturneze de pe calea sentimentala pe care eram intr-un fel sau altul angajata atunci. Lucru care nu s-a mai intamplat cand, dupa multi ani, destinul mi l-a adus din nou in fata, de data asta intens si indestulat, indeajuns sa ma scoata violent si definitiv din baltoaca calduta si sigura a simtirilor cu masura.

Lucretia ramasese grea, urma sa nasca la inceputul lui noiembrie iar apoi urma, printr-o grimasa neinduratoare a sortii, sa fie mama singura. Fiindu-mi prietena draga, am fost alaturi de ea. O mai avea doar pe maica-sa dar care, sarmana, avea mobilitate redusa din cauza unui accident vascular ce-o lasase cu sechele. Am fost de la inceput cu ea la controalele ginecologice iar acolo, paralel cu istoria maternitatii Lucretiei a reinviat obsesia mea. L-am reintalnit, crai crescut si intrupat in halat de medic ginecolog. Tocmai cel al Lucretiei. A tresarit cand m-a vazut dar n-a intrat in vorba cu mine. Eu am revenit acasa ravasita. M-a recunoscut?! Nu avea cum sa ma recunoasca, nu ne vorbisem niciodata, eu am fost acea clasica indragostita dspre care subiectul adoratiei nu afla niciodata. Mi s-a parut. Sau nu mi s-a parut? Ma ardea pe retina privirea lui. Ma ardea pe suflet valvataia ce simteam ca prinde sa creasca. Au urmat intrevederi regulate, Lucretia parea sa necesite controale repetate iar eu o insoteam cu solicitudinea condamnatului fara lanturi. Condamnat la iubire.

Il iubeam. Iar. Legasem firul timpului, nestingherita, nefortata si cu o naturalete de regizor de film care alipeste cu maestrie scene petrecute in spatii si timpuri diferite. Iubirea din liceu reincepuse sa-mi curga in inima, rostogolindu-mi prezentul ca pe o minge colorata dusa-n larg in sopot naucitor. Sopot pe care-l pastam ascuns, nestiut, nemarturisit, nici macar Lucretiei. Mai ales Lucretiei! Lucretia facuse o pasiune pentru propriul ginecolog, se indragostise si nu se ferea sa-mi spuna. Repetatele ei vizite erau doar pretexte sa-l revada. Nu stia ca odata cu al ei, mai hranea un suflet insetat dupa prezenta lui fermecata. Insa ea astepta un copil. El era medicul ei. O situatie care nicidecum nu incuraja o idila intre ei doi. Ceea ce ma avantaja pe mine.

In mod reflex imi reluasem pozitia iubitei din umbra, nestiute, neravnite. Pana acum crezusem ca scenariul e tipic inamorarilor involburate ale adolescentei, care intotdeauna au in ele acel sambure de tragedie romantata. Iata ca si la maturitate, adult ajuns si cu inima exersata prin destule furci, repetam obstinant acelasi ciudat tongo amoros fara partener, din liceu. Pusese stapanire pe inima mea fara sa stie, fara sa-si doreasca. Inima in care plantasem demult samanta iluziei jumatatii mele, nevolnica samanta care nu-si invatase inca secul rodului si-si cerea pentru a doua oara birul. Aveam sa-l dau. Aveam sa-mi reimbrac penele de curca lesinata dupa cocosul pintenat, sa-mi amanetez visele la taraba unica a celui pe care-l desemnasem purtatorului meu de fericire. Ca si mai demult, zilele in care stiam ca urma sa-l vad erau zile de sarbatoare, incercuite cu rosu in agenda, si radiam de fericire cu o zi inainte si inca o saptamana dupa ce-i intalneam ochii de diavol. Era un barbat atragator, trasaturile usor exotice, de pirat al Caraibelor, care ma fascinasera in liceu, isi tinusera promisiunea si scosesera la iveala un corp urland a virilitate din toate fibrele. Mersul elastic si statura mandra ii dadeau un aer salbatec, de armasar neimblanzit de-a carui cautatura ma feream, caci jaratecul castaniului ochilor lui migdalati ma tintuia locului si-mi parjolea toate gandurile. Deveneam o marioneta care se misca in virtutea inertiei. Nu ne-am vorbit decat o data, un schimb de replici politicoase care insa pentru mine devenisera mantra de dinainte de culcare, rememorandu-le si intorcandu-le pe toate fetele. Lucretia intra singura sa vorbeasca cu el, eu o asteptam pe culoare cu o singura speranta, sa iasa si sa-l vad. Intotdeauna iesea sa o conduca si intotdeauna ni se intalneau privirile. Fulgerata de intensitatea ochilor lui, ramaneam tintuita pe loc ca o caprioara paralizata. In rest, spre marea mea nefericire, n-am mai avut nici contact direct. Imi ramaneau doar privirile. Si daca in trecut stiam sa fiu fericita cu atat, acum se parea ca-mi uitasem acea abilitate.

Eram sigura ca ma place. Nici un barbat nu se uitase la mine astfel, era ceva dincolo de politete, dincolo de aruncaturi admirative. Pentru mine acele priviri de intensitati animalice erau apa vie, imi luminam zilele cu ele si-mi descantam noptile. Iar Lucretia, femeie, intuise ca se intampla ceva pentru ca a inceput sa evite sa ma anunte de vizitele ei la doctor. Doar imi povestea cand si cand despre cat de bine evolueaza sarcina si cat de bun este doctorul ei. Si cat de insurat. Vestea a picat ca o ghiulea si mi-a facut praf castelul de nisip in care eu ma vedeam deja traind fericita cu el pana la adanci batraneti. Aflase ca e insurat si a tinut sa imi comunice imediat. Insurat!? Nu, imposibil, Lucretia ma mintea. Nu avea inel pe mana, a fost primul lucru la care m-am uitat, automatism pe care mi-l formasem de cand incepusem sa umblu la flacai, sa ma asigur ca nu umblu a paguba si sa nu fac cuib de cuc. Pe zi ce trecea eram tot mai convinsa ca m-a mintit. Imi stia principiile radicale in ce priveste barbatii insurati si voia sa ma scoata din cursa. Simtea ca el ma place si-mi indruga verzi si uscate. Dar deja n-o mai credeam si reincepusem sa visez la albul rochiei de mireasa si rosul lunii de miere alaturi de unicul posibil si mult visat ales.

Si am continuat sa vizez si sa-l iubesc in taina. Sarcina Lucretiei a decurs exemplar, la noua luni a nascut fara probleme un baietel fara cusur si prietenia noastra a continuat mai departe, si ea tot fara cusur. Doctorul a disparut din discutiile noastre, ea n-a mai adus vorba de el iar eu eram multumita sa nu atingem un subiect care devenise atat de personal pentru mine. Zilele au inceput iar sa se adune, apoi saptamanile, apoi lunile. Focul a doua oara aprins nu parea sa vrea sa se mai stinga. El era Acela. Am incercat sa mai ies si cu alti barbati care ma curtau, mai mult sa-mi linistesc mustrarile constiintei care ma toca la cap ca nu dau nimanui nici o sansa si apoi ma plang ca-s singura. Ieseam cu ei, dar de fapt nu le dadeam nici o sansa. Toti erau doar solutii provizorii pana as fi fost cu El. Si gaseam tuturor nod in papura, toti aveau marele defect ca ma plictiseau, neinteresanti in masa, nici unul nu era atat de inteligent, de atragator, de rafinat, de sclipitor ca printul meu pe cal alb. Si-l asteptam sa apara. Si a mai trecut un an asteptandu-l si sarind tot mai plictisita si tot mai plina de lehamite, dintr-o solutie provizorie in alta.

Intr-un sfarsit de primavara, dupa ce am innebunit impreuna cu iepurii si copacii sub suflul zefirului naucitor, si dupa ce iepurii si-au ostoit tropaitul hormonilor si copacii si-au trait miriarde de orgasme in nenumaratele inflorescente, am decis ca mi-a venit timpul. Sa imi cunosc alesul inimii. Caci obsesia mi-o cunosteam pe de rost de multa vreme dar pe el nu. Si aveam pretentia ca depasisem totusi stadiul de liceu cand trecusera 2 ani fara sa indraznesc sa-i marturisesc ce simt pentru el. Acum trecusera doar un an si 7 luni de cand crosetam obsedant la acelasi vis, eu si el, el si eu, noi doi. Cu un fantastic castig de 5 luni, de data am reusit sa ridic capul din polobocul mirajului fara capat si sa trec de la gand, la vorba. Il vreau, mi-am spus raspicat intr-o seara, privindu-mi in oglinda ridurile fine din coltul ochilor. Il vrei, da, stiu deja asta. Si ce faci pentru asta, mi-am raspuns tot eu dojenitor. Am sa ma gandesc, mi-am promis. Si m-am tinut de promisiune, m-am gandit si am luat decizia sa-l contactez. Si am mers mai departe, de la vorba la fapta.