ultima picatura

Un singur ochi mai ramasese deschis, rotund si mare, prins intre doua sabii. Privea fix spre ultima femeie care aducea ultima cupa de broz, stransa in mana inegrita de asteptare, cu unghiile rosii. Rosii de la rubinii cazuti din increstatura bronzului, rosii de la sarutul trimis in lume de buzele ei manjite de viata rosie si de dor. Ascuns in cutia magica, privi ingrozit, cu ultimul ochi ramas nestrapuns, spre ultima picatura ce sta sa agatata de buza cupei si se ruga ca ea sa-l prinda in palma stanga, intinsa cu grija sub cupa. Crezuse ca era in siguranta, crezuse-n cuvantul celui cu scufia in doua colturi, ca o luna curba lipita pe frunte. Vrei sa vezi cum e de cealalta parte a magiei, il intrebase saltimbancul de acolo de sus, de pe cataligele noduroase cu care pasea peste liniile de inalta tensiune. Hai, intra inauntru, e o scamatorie, o sa-ti placa, sabiile sunt boante, cutia e masluita, n-o sa ti se clinteasca nici un fir de par. I-a spus adevarul. Cu cele sapte sabii infipte adanc in mana dreapta, in palma dreapta, in piciorul stang, in inima stanga, in obrazul drept, in obrazul stang si-n gat, in singurul gat pe care-l avea, nici un fir de par nu i se clintise. Era din nou maroniu si chel, ca atunci cand se nascuse si privea cu singurul ochi ramas spre ultima picatura agatata de buza cupei si astepta sa vada daca ultima femeie avea sa-l prinda in palma.

ceai, sa fie de cald

Tu ai sa iti imbraci rochia verde, de lana groasa, ai sa-ti inchei butonii aurii pana in gat si-o sa ti se faca din nou cald. Si-ai sa crezi ca ti-e cald pentru ca tocmai ai baut ceaiul fierbinte, servit fix la ora 5, de vecina care are doua pisici pe care le perie dimineata si seara si care iti bocaneste la usa in fiecare zi sa te intrebe daca nu ai nevoie de ceva de la supermarket si ca sa te invite la ceai. Tu n-ai avea nevoie niciodata de ceva de la supermarket, pentru ca deja ti-ai fi umplut camara cu vizitele regulate pe care le-ai face singura, exact ca o excursie pe cealalta lume de unde poti sa-ti alegi din raft pacatele pe care vrei sa le savarsesti. Si pentru c-o refuzi de fiecare data,  vrei sa-ti pastrezi excursiile la supermarket doar pentru tine, din cand in cand, in fiecare a 2-a joi a lunii, vei accepta, compensator, invitatia la ceai. In case ei miroase a folie de plastic, din cea cu care-ti acoperi obrajii noaptea, sa nu se auda cand plangi. Ti-ai bea ceiul de iasomie asezata regulamentar intre cele doua pisici pieptanate si i-ai spune vecinii ca s-a anuntat o iarna grea. Ea te-ar privi ingaduitor, stiind ca esti noua pe aici si mai ai de invatat ca iernile grele si verile fierbinti au fost interzise pe strada asta. Si-ai crede ca ti-e cald pentru ca tocmai ai baut un ceai fierbinte. Iar animalul rozator, sub rochia ta verde incheiata pana la gat, ar continua sa-si sape galerie prin oase, infrigurat, incalzindu-te si facandu-te sa zambesti amabil si sa mai ceri o cana sa-ti fie de cald.

17 Decembrie

E atat de liniste si frumos aici. Oamenii te privesc cu ochi rotunzi si senini, fara ca umbra norului sa le tulbure irisul. Iti zambesc politicos cand iti deschid usa la magazin si te intreaba intotdeauna cand te vad, chiar daca te vad si de zece ori pe zi, ce mai faci. Tu ai sa le raspunzi ca faci bine, intotdeauna ai sa le raspunzi, ca esti politicoasa si n-ai sti sa te eschivezi. Si intotdeauna vei spune ca faci bine, nu pentru ca nu ai avea imaginatie sa dai alt raspuns, ci pentru ca stii ca nu te-ar auzi decat plopii de deasupra voastra, care au uitat sa creasca de uimire, privind la lumea asta perfecta. In care toti se trezesc de dimineata, cand le suna ceasul, neaparat, fara abatere, isi iau micul dejun cititind ultimele stiri din ziarul impaturit frumos pe masa. Stau apoi o ora in trafic, asteptand sa ajunga la munca cea de 8 ore, batute pe muchie, nici mai mult, nici mai putin, ca atata esti platit. O lume in care toti se grabesc seara sa ajunga  din nou acasa acasa, la canapeaua si telecomanda lor cea de toate zilele, sa ia cina linistiti, ascultand, cum altfel decat amabil, la ce le povesteste consoarta. Apoi s-ar gandi c-au spus la stiri c-o sa ninga si ca trebuie sa-si puna cauciucurile de iarna. Si sa cumpere un brad pentru ca in fiecare an, exact pe 17 Decembrie, trebuie sa il impodobeasca. Mereu la fel, mereu in acelasi loc. Miros de brad si rasete inghetate, agatate frumos de crengi, printre globurile cu sclipici, la fel de vesele ca gandurile tale. E atat de frumos si liniste aici, incat te gandesti ca toti au murit si au uitat sa-ti spuna. Sau asteapta sa-ti dai seama singur si atunci sa mori si tu si sa traiesti in pace.