ultima picatura

Un singur ochi mai ramasese deschis, rotund si mare, prins intre doua sabii. Privea fix spre ultima femeie care aducea ultima cupa de broz, stransa in mana inegrita de asteptare, cu unghiile rosii. Rosii de la rubinii cazuti din increstatura bronzului, rosii de la sarutul trimis in lume de buzele ei manjite de viata rosie si de dor. Ascuns in cutia magica, privi ingrozit, cu ultimul ochi ramas nestrapuns, spre ultima picatura ce sta sa agatata de buza cupei si se ruga ca ea sa-l prinda in palma stanga, intinsa cu grija sub cupa. Crezuse ca era in siguranta, crezuse-n cuvantul celui cu scufia in doua colturi, ca o luna curba lipita pe frunte. Vrei sa vezi cum e de cealalta parte a magiei, il intrebase saltimbancul de acolo de sus, de pe cataligele noduroase cu care pasea peste liniile de inalta tensiune. Hai, intra inauntru, e o scamatorie, o sa-ti placa, sabiile sunt boante, cutia e masluita, n-o sa ti se clinteasca nici un fir de par. I-a spus adevarul. Cu cele sapte sabii infipte adanc in mana dreapta, in palma dreapta, in piciorul stang, in inima stanga, in obrazul drept, in obrazul stang si-n gat, in singurul gat pe care-l avea, nici un fir de par nu i se clintise. Era din nou maroniu si chel, ca atunci cand se nascuse si privea cu singurul ochi ramas spre ultima picatura agatata de buza cupei si astepta sa vada daca ultima femeie avea sa-l prinda in palma.